Național 13.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Ziua pompierilor este marcată în fiecare an la 13 septembrie, amintind de actul eroic al pompierilor militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848.
Spiritul revoluţionar care a cuprins Franţa la începutul anului 1848 a declanşat acţiuni similare în restul Europei, inclusiv în Principatele Române. În Ţara Românească, Revoluţia s-a declanşat în iunie 1848.
Pentru a înăbuşi Revoluţia, trei luni mai târziu, la 13 septembrie 1848, trupele otomane conduse de generalul Fuad Paşa au intrat în Bucureşti, potrivit volumului "Istoria României în Date" (2003). Cu o zi înainte, respectiv la 12 septembrie 1848, Locotenenţa Domnească dăduse ordin colonelului Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie şi şef al garnizoanei Capitalei, să deplaseze, în ziua următoare, subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formate din aproape 6.000 de ostaşi, potrivit site-ului oficial www.isualba.ro, citat de Agerpres.
Tot la 13 septembrie, înainte de sosirea forţelor otomane, avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie, moment ce a influenţat moralul şi dăruirea ostaşilor români. Convinşi fiind de iminenţa unui conflict armat cu otomanii, ostaşii Companiei de Pompieri, comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au insistat să se alăture şi ei trupelor la cazarma din Dealul Spirii.
În acea zi, a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între ostaşii Ţării Româneşti şi trupele otomane, conform site-ului isubif.ro. Compania de Pompieri Buc... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății