Stire 26.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au oprit 16 cetăţeni din India, Maroc, Siria și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceştia era ascunşi în portbagajele a patru autoturisme înmatriculate în România, respectiv într-un TIR încărcat cu frigidere.
Şoferii autoturismelor, cetăţeni români, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, patru cetățeni români, aflați la volanul unor autoturisme înmatriculate în România. În urma efectuării controlului amănunţit asupra celor patru autoturisme, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în portbagajele maşinilor, 12 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul instituţiei pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Maroc, India şi Siria, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
Polițiștii de frontieră au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți pentru toți șoferii autoturismelor și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, în cadrul aceluiași punct de trecere, polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean român, care transporta frigidere pentru o societate comercială din Spania.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, ascunși în compartimentul destinat mărfurilor, patru cetăţeni din Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.