Stire 11.11.2020 ⋅ 0 comentarii
Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și cu Spitalul Orășenesc Ineu, a câștigat un proiect de finanțare cu fonduri europene (FEDR) prin care se dotează cu echipamente medicale și de protecție cele două unități spitalicești menționate.
„Pentru că acțiunile administrației locale sunt în corelare cu ceea ce se întâmplă la nivel guvernamental, aș vrea să accentuez câteva dintre măsurile Guvernului, în această perioadă, în domeniul dezvoltării sistemului sanitar. După cum știți, în vara acestui an, premierul Ludovic Orban semna la Arad rambursarea cheltuielilor făcute de administrația locală cu pregătirea sistemului de sănătate publică arădean pentru combaterea Covid-19. Aradului i se rambursează șapte milioane de euro, ceea ce ne va permite să dirijăm acești bani înspre alte investiții”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Valoarea totală a proiectului este de 20.161.152,19 lei, fonduri nerambursabile. Până în prezent s-au solicitat plăți la rambursare de aproximativ 11.000.000 lei, urmând să fie acoperită întreaga sumă nerambursabilă a proiectului. Aceste fonduri sunt destinate îmbunătățirii capacității de răspuns a unităților sanitare din județul Arad pentru combaterea virusului COVID-19.
În cadrul proiectului s-au achiziționat până în prezent următoarele:
pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJUA):
pentru Spitalul Orășenesc Ineu:
Urmează să se mai achiziționeze la SCJU Arad 5 elevatoare, 5 tărgi profesionale, 5 tărgi pentru urgenţe, 4 dispensere automate și un container pentru persoanele decedate.
Sursa: ARQ