2400 de tineri vor lua decizii mai bune legate de protecția naturii

Local 08.12.2021 0 comentarii

Brașov, 8 decembrie 2021: Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului, în parteneriat cu Fundația Propark pentru Arii Protejate, început maratonul activităţilor interactive din licee, în 10 localităţi din România: Arad, Brașov, Târgu Jiu, Bumbești, Hațeg, Călan, Vidra, Odobești, Focșani și Zărnești. 2400 de tineri vor învăţa concepte de bază legate de activismul civic şi conservarea naturii cu ajutorul instrumentelor moderne de tipul ochelarilor VR (realitate virtuală), participând la concursuri, tabere și excursii de studii la Parlamentul European din Brussels.

Una dintre cele mai provocatoare activităţi este concursul de idei, în urma căreia elevii celor mai bune cinci clase din proiect vor avea posibilitatea să îşi creeze propriul spatiu tematic dedicat ariei protejate, pe care îl vor putea folosi apoi, generaţii întregi. Ne bucurăm să-i putem aduce pe tineri mai aproape de natură prin intermediul tehnologiei și, totodată, să-i implicăm în ceea ce privește luarea unor decizii legate de protecția mediului, a declarat Fulviu Moga, directorul RNP Romsilva - Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului RA.

Proiectul „Activăm Viitori Lideri pentru Protecţia Naturii” construiește un program educativ prin intermediul căruia tinerii sunt mai bine pregătiți pentru a se implica și a lua decizii legate de provocările viitorului, în special cele legate de protecția naturii. Crește astfel nivelul de conștientizare și implicare a tinerilor în conservarea biodiversității ce asigură serviciile de mediu critice pentru societate. Deasemenea, printr-o campanie de educare și un program de leadership ei vor fi adulți responsabili, pregătiți să se implice activ în acțiuni legate de arii protejate, dar și ținând cont de nevoile comunităților locale.

Dezvoltarea unui program de educație ecologică și civică, realizarea studiilor de caz specifice ariilor protejate partenere în format VR şi înfiinţarea Consiliilor Consultative și Consiliilor Științifice pentru tineri sunt cele mai importante activităţi din proiect.

Până în 2024, printre alte rezultate așteptate, se menționează amenajarea unui centru mobil de educație ecologică care va călători în 13 licee din cele 5 arii protejate partenere și București; documenarea a 5 studii de caz din ariile protejate partenere pentru programul de leadership „Viitori Lideri pentru Protecția Naturii” sub forma unor filme 360; organizarea a 6 tabere de studiu pentru 120 de elevi (acești elevi vor forma echipe ce se vor constitui în 5 Consilii Științifice de Tineret, 5 Consilii Consultative de Tineret pentru ariile protejate partenere și 1 Cabinet de Consilieri de Mediu al Tinerilor în București); participarea a 10 elevi într-o excursie de 3 zile la Parlamentul European la Bruxelles; realizarea a 12 materiale video filmate împreună cu un vlogger și promovate pe rețelele de socializare și YouTube.

Pentru mai multe detalii despre activităţile proiectului vă invităm să vizitaţi site-ul proiectului: www.viitorilideri.propark.ro

Proiectul „Activăm Viitori Lideri pentru protecția Naturii” este derulat de Propark Fundația pentru Arii Protejate în parteneriat cu Administrația Parcului Național Defileul Jiului, Administrația Parcului Național Piatra Craiului, Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului, Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, Administrația Parcului Natural Putna Vrancea cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a creşte nivelul de conştientizare şi implicare a copiilor şi tinerilor în conservarea biodiversităţii ce asigură serviciile de mediu critice pentru societate printr-o campania de educare şi un program de leadership care să pregătească adulți responsabili, pregătiţi să se implice activ în acţiuni legate de arii protejate, în interesul protecţiei naturii şi ţinând cont de nevoile comunităţilor locale.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”


fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine