Național 25.09.2020 ⋅ 0 comentarii
La 25 septembrie se sărbătoreşte, începând cu anul 2019, în România, "Ziua dăruirii".
Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 17 septembrie 2018 şi de Camera Deputaţilor la 28 noiembrie 2018, Legea nr. 355/2018 fiind promulgată la 27 decembrie 2018.
În expunerea de motive semnată de iniţiatorul actului normativ şi publicată pe site-ul www.cdep.ro, această zi este menită "să încurajeze generozitatea şi implicarea socială (...) Dăruirea este, înainte de toate, un act profund şi personal, izvorât dintr-o nevoie umană, aceea de a fi bun, generos: de a oferi celuilalt, de a te simţi împlinit, de a-i contamina pe alţii de bucuria vieţii. A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva poate însemna şi a simţi că faci parte dintr-o comunitate pe care vrei să o faci un loc mai bun şi mai frumos, a contribui la o activitate nobilă, valoroasă".
Tot în expunerea de motive se mai arată că instituirea unei astfel de zile oferă şcolilor prilejul de a-i implica pe copii în discuţii despre filantropie şi voluntariat, scopul promovării acestei iniţiative legislative fiind acela de "a creşte responsabilitatea cetăţenilor de toate vârstele, de a servi toate segmentele societăţii, de a contribui la o moştenire culturală care trebuie amplificată, de a încuraja generozitatea şi implicarea socială prin instituirea unei Zile a dăruirii".
Conform Legii nr. 355/2... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății