Național 15.02.2021 ⋅ 0 comentarii
33.000 de elevi, cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, din întreaga țară, au participat în 2020 la concursul de robotică NEXTLAB.TECH, organizat alături de BCR;
Participanții au fost de 10 ori mai mulți comparativ cu anul 2019, când numărul lor a fost de peste 3.000;
1.400 de elevi au primit un roboțel gratuit de la sponsori sau au achiziționat un kit din resurse proprii.
București, 12 februarie 2021 – Cea de-a doua ediție a concursului național de robotică NEXTLAB.TECH, organizat de NEXTLAB.TECH împreună cu BCR, a avut 33.000 de participanți în anul 2020. Concursul reprezintă cea mai mare competiție de acest gen din România și este parte a programului Romania Tech Nation, înscris în calendarul Ministerului Educației și Cercetării.
Elevii au fost coordonați de 1.598 de profesori implicați în proiect și împreună cu aceștia au rezolvat peste 560.000 de exerciții STEM. Concursul a fost organizat în două faze și, cu toate că inițial presupunea o componentă live, din cauza condițiilor impuse de pandemie, s-a desfășurat în totalitate în online. Prima fază a implicat lucrul cu roboți virtuali, iar în a doua etapă elevii au construit roboți fizici NEXTLAB.TECH, bazați pe tehnologia ARDUINO.
Dintre cei 33.000 de elevi înscriși inițial, s-au calificat în faza a II-a a concursului 4.800 de elevi, iar dintre aceștia aproximativ 1.400 de elevi au primit un roboțel gratuit de la sponsori sau au achiziționat un kit din resurse proprii.
La concurs au participat elevi din toată țara, iar cele trei școli aflate pe podium au fost Liceul Teoretic C.A. Rosetti din București, Centrul Județean de Excelență din Vaslui și Școala Ștefan cel Mare din Focșani. Un Top 250 al școlilor poate fi accesat aici.
Nicoleta Deliu, Head of Communication Banca Comercială Română spune că: „Tehnologia și digitalizarea sunt șanse importante pentru România de a reduce diferențele față de țările mai prospere. Pentru asta avem nevoie, în primul rând, de forță de muncă, de oameni pregătiți și pasionați. NEXTLAB.TECH îi ajută pe copii să descopere programarea, oferind noțiuni teoretice, dar, mai ales, practice, prin care aceștia pot construi un roboțel. Faptul că văd un rezultat concret și au șansa să participe și într-o competiției națională, le dezvoltă pe deoparte abilitățile necesare, dar le și trezește pasiunea și curiozitatea pentru face și mai mult în această direcție; poate chiar pentru a-și propune să urmeze o profesie în acest domeniu. În România avem nevoie de copii pasionați să creeze de tehnologie, nu doar să o consume. Este șansa noastră pentru un viitor în care să fim creatori de valoare.”
Concursul va continua și în 2021 și pe lângă cele două probe consacrate, va include și o probă de robotică creativă, bazată pe teme ecologice. Prototipul primului robot creativ ecologic va fi expus în cadrul expoziției NASA de la Cluj Napoca, începând cu februarie 2021.
„Concursul de robotică NEXTLAB.TECH reprezintă o șansă pentru elevii care doresc să se pregătească pentru profesiile viitorului. În cadrul acestei inițiative, elevii au ocazia să învețe diferite noțiuni într-o manieră transdisciplinară, de la robotică, la programare și chiar digital storytelling. Deja suntem nerăbdători să ne apucăm de organizarea următoarei ediții, unde vor exista trei probe: line follower basic, line follower advanced și robotică creativă. Mulțumim Băncii Comerciale Române și celorlalți sponsori pentru sprijinul acordat” a declarat managerul proiectului, prof. univ. dr. Răzvan Bologa de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București.
Concursul este organizat de Asociația „Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub” (CKC) fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București. Banca Comercială Română este sponsor principal la nivel național al acestui program. Sprijinul logistic este oferit de start-up-ul NEXTLAB.TECH. Mediul de business este încurajat să să alăture acțiunii pentru a mări numărul elevilor care vor beneficia de un kit gratuit.
Pentru detalii suplimentare vă rugăm să vizitați site-ul https://nextlab.tech/.