Local 18.02.2021 ⋅ 0 comentarii
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat două grupuri formate din treizeci şi opt de cetățeni din Afganistan și Pakistan care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat în Ungaria, pe jos.
* Astăzi, în jurul orei 01.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au declanşat o acţiune specifică pentru prevenirea migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, au depistat, la aproximativ 200 m față de linia de frontieră, mai multe persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, cu intenția de a trece frontiera în Ungaria. Grupul era format din 22 de cetăţeni străini, adulţi şi minori.
Extinzând cercetările, mai târziu, polițiștii de frontieră au depistat, în aceeaşi zonă, alt grup format din 16 persoane, în apropierea graniţei cu Ungaria.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt trei cetățeni din Pakistan şi treizeci şi cinci de cetăţeni din Afganistan, având vârste cuprinse între 5 și 34 de ani. De asemenea, la verificări s-a mai stabilit ca sunt solicitanți de azil în țara noastră.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.