500 de misiuni pentru jandarmi, săptămâna trecută

Local 15.11.2021 0 comentarii

Săptămâna trecută, pe timpul misiunilor executate, atât independent cât și în cooperare/colaborare cu alte instituții, jandarmii arădeni au constatat șase infracțiuni și au aplicat 38 amenzi în valoare totală de 10.000 lei.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, nerespectarea prevederilor privind pescuitul și acvacultura și pentru nerespectarea normelor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pe acest segment, jandarmii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV-2, la societățile comerciale cu obiect de activitate jocuri de noroc unde, în interiorul acestora au fost depistate mai multe persoane care nu au putut prezenta un certificat verde digital, fiind astfel sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.800 lei, conform prevederilor legale în vigoare.     

Activitatea jandarmilor arădeni desfășurată săptămâna trecută s-a concretizat în cele peste 500 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice, misiuni de pază și protecție instituțională și protecție transporturi speciale și misiuni în cooperare cu alte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, executate.

 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine