52 de migranți descoperiți într-un camion, la frontieră

Stire 18.04.2023 0 comentarii


La Nădlac II, poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi într-un automarfar ce transporta profile metalice, cincizeci și doi de migranți din diverse state afro-asiatice care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Ieri seară, 17.04.2023, în jurul orei 23:10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 38 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile metalice pe ruta Turcia-Germania.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, cincizeci și doi de cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din diverse state afro-asiatice (Siria, Nepal, Sri Lanka, Egipt, India, Sudan, Bangladesh și Pakistan), unii dintre ei fiind intrați legal în România în baza documentelor personale, alții solicitanți de azil.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine