72 de migranți descoperiți în două camioane la Nădlac II

Stire 28.03.2023 0 comentarii


Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat 72 de cetăţeni din Bangladesh, Nepal, India și Siria care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport. Ei intenţionau să ajungă în mod fraudulos în diferite state din vestul Europei.


În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, respectiv un român, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia și o autoutilitară înmatriculată în România.


Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri, printre care materiale pentru amenajări exterioare și profile metalice,  pentru societăți comerciale din Germania și Elveția. âÎn baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă,  în total, 72 de cetăţeni străini.


Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Nepal, India și Siria, unii dintre aceștia fiind intrați legal în țara noastră, iar alții solicitanți de azil. Persoanele depistate intenţionau să ajungă în mod fraudulos în diverse state din vestul Europei.


În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


 


 


 


 


Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine