Stire 09.08.2022 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ineu au depistat în noaptea de 8/9 august 2022, un bărbat de 27 de ani, din localitatea Târnova, care conducea un autoturism pe DJ 792/D.
Testarea cu aparatul Drugtest a indicat o valoare pozitivă la două substanțe psihoactive.
De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date a reieșit că autoturismul este neînmatriculat în circulație iar tânărul are dreptul de a conduce suspendat.
Conform procedurii bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor și cantităților consumate
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiunii la regimul circulației rutiere.