Local 24.09.2019 ⋅ 0 comentarii
Șoferul unui automobil marca Toyota înmatriculat în județul Timiș, care a provocat luni, 23 septembrie 2019, o tamponare în zona centrală a orașului și apoi a părăsit locul faptei, este căutat de polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice și cei ai Serviciului Rutier al IPJ Arad.
Conducătorul auto a pătruns pe Bulevardul Vasile Milea dinspre strada I.C. Brătianu, pe sens interzis, având asigurarea obligatorie de răspundere civilă în caz de accidente expirată și a acroșat un alt automobil staționat. Autoturismul a fost ridicat, urmând ca vinovatul să fie sancționat contravențional de către polițiștii locali. Sosiți la fața locului la solicitarea echipajului Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări, omologii din cadrul Serviciului Rutier ai IPJ Arad vor stabili dacă persoana a mai săvârșit și alte infracțiuni (conducere fără permis sau consum de băuturi alcoolice) și vor aplica sancțiunile corespunzătoare.
Sursa: ARQ