Stire 21.03.2023 ⋅ 0 comentarii
Omul de afaceri Nicolae Bara, fost deputat din partea Partidului Democrat în legislatura 2004-2008 şi fost patron al clubului UTA, în perioada 2006-2008, a încetat din viaţă. Avea 68 de ani.
Anunţul a fost făcut pe Facebook de prietenul său, fostul ministru Constantin Traian Igaş.
„Drumurile și acțiunile noastre au fost mereu purtate de gândul cel bun,de azi înainte rămâne doar amintirea vremurilor prin care am trecut împreună !
Drum lin spre eternitate,prieten bun !!!!”, a scris Igaş pe Facebook.
De asemenea, şi actuala conducere a UTA-ei a ţinut să transmită un mesaj, la decesul omului de afaceri.
„Ne luăm rămas bun astăzi de la Nicolae Bara, fostul conducator al clubului roș-alb, cel care a condus destinele echipei în precedenta perioadă petrecută de “Bătrâna Doamnă” în Liga 1, timp de două sezoane.
Îi mulțumim pentru tot aportul adus din poziția de președinte și investitor, și ne bucurăm că l-am avut alături de noi la câteva jocuri din acest sezon din prima ligă a României!
Sincere codoleanțe familiei!”, transmit conducătorii UTA-ei.
Sursa foto: uta-arad.ro
Sursa: ARQ