Stire 09.08.2022 ⋅ 0 comentarii
Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au depistat un român care conducea un autoturism, folosind un permis de conducere fals.
Luni, 08.08.2022, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.
La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Grecia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Persoana a declarat că a obținut permisul de conducere contra sumei de 2000 de euro de la o persoană din Germania. Polițiștii de frontieră au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.