A plătit 700 de euro pentru un permis de conducere fals

Stire 01.08.2022 0 comentarii


Poliţiştii de frontieră de la PTF Turnu au depistat un român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.

În data de 31.07.2022, în jurul orei 17.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 19 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Belgia.

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Persoana a declarat că a obținut permisul de conducere contra sumei de 700 de euro de la o persoana necunoscută, în urma unui anunț găsit pe internet.

Polițiștii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine