Stire 11.06.2020 ⋅ 0 comentarii
Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Şiria a fost prins chiar în flagrant de oamenii legii în timp ce încerca să dea spargerea la un cabinet medical din aceeaşi localitate. Acesta a forţat intrarea în cabinet, lovind uşa cu piciorul în repetate rânduri. Din nefericire pentru bărbat, chiar atunci un echipaj care se afla în patrulare, l-au depistat în flagrant în timp ce scotea diverse bunuri din cabinet. Hoţul s-a ales cu dosar penal şi este cercetat pentru furt calificat. „În noaptea de 10/11 iunie a.c., în jurul orei 0,25, polițiștii Biroului de Ordine Publică aflați în serviciul de patrulare, împreună cu un echipaj al Poliției Locale, au surpins în flagrant delict un bărbat de 39 de ani, din Șiria, într-un cabinet medical de pe strada Blajului. Bărbatul, prin forțarea ușii de acces prin lovituri repetate cu piciorul, ar fi pătruns în incinta cabinetului medical, fiind depistat în timp ce scotocea printre bunurile aflate în interior, cu intenția de a fura. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru tentativă de furt calificat”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad.
Sursa: ARQ