Accident cu o persoană rănită grav pe șoseaua Arad-Timișoara

Local 28.09.2021 0 comentarii

Ieri după-masa, în jurul orei 17.30 a avut loc un accident rutier pe DN 69 la km 37.

Din verificări a reieșit că un bărbat de 41 de ani, din comuna Vinga, care conducea un autoturism din direcția Arad spre Timișoara, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care se afla singur în autoturism, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale.

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine