Accident cu un TIR, o cisternă și o Dacia Logan pe Autostrada Arad - Timișoara / UPDATE: Circulaţia s-a reluat pe o bandă

Local 12.11.2019 0 comentarii

În momentul de faţă, circulaţia pe A1 s-a reluat pe o bandă de mers au transmis reprezentanţii IPJ Arad. Poliţia a transmis: „Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 05:25, un bărbat de 52 de ani, din județul Bihor, a condus ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă dinspre Arad spre Timișoara, iar la km 532 C2, pe autostrada A 1, a intrat în balans și ulterior în coliziune față spate cu ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară Scania cu și semiremorcă, condus de un arădean de 66 de ani. În incident a mai fost implicat și un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, acesta din urmă fiind prins între parapetul lateral și autoutilitara lovită din spate. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Traficul de pe autostradă a fost deviat la km 536 pe DN 69, fiind blocat și în acest moment. Colegii estimează reluarea traficului pe o bandă în aproximativ o oră”.

 În dimineața zilei de marți, 12 noiembrie, în jurul orei 5,30, la aproximativ 5 km de la ieșirea din Arad, pe sensul de mers în direcția Timișoara a Autostrăzii A1, a avut loc un accident grav, în care au fost implicate un TIR (plin cu fier vechi), o cisternă cu nr. de București și un autoturism Dacia Logan. Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că cisterna a lovit partea din spate a autotrenului, impactul fiind atât de puternic, încât cabina cisternei a zburat la 3 metri distanță pe șosea. Firava Dacie a fost o victimă colaterală, cum se spune, nimerind ca un șoricel în momentul nepotrivit, la locul nepotrivit, între doi dinozauri.

Autostrada este blocată de aproximativ două ore pe sensul de mers spre Timișoara, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime!

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine