Stire 13.11.2023 ⋅ 0 comentarii
Ieri, în jurul orei 16.20, polițiștii arădeni au fost sesizați despre un eveniment rutier, în municipiu.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un septuagenar din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada N. Grigorescu, la pătrunderea pe Bulevardul Revoluției, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani.
În urma impactului, o femeie de 70 de ani, din primul autoturism, și trei copii minori, din al doilea autoturism, au fost transportați la spital, pentru evaluarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Foto: AradTraffic