Acoperământul Maicii Domnului, vădita întărire a credincioșilor nevoitori

„Împărate ceresc, primeşte pe tot omul care Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce te proslăvesc pe Tine şi împlineşte rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; şi făgăduinţele lor le primeşte şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”, sta și se ruga în văzduh pentru lumea întreagă Maica Domnului, oarecând în Vlaherne.

Se ruga și strălucea de lumină ca soarele şi acoperea poporul cu cinstitul ei omofor, fiind împreună cu oşti cereşti şi cu mulţimea de sfinţi, care în haine albe şi în cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Înaintemergătorul, că altul mai mare decât el nu s-a născut între cei născuţi din femeie, şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus şi care s-a rezemat pe pieptul Lui.

Cum altfel am fi putut începe mai bine și nădăjduitor această lună octombrie, dacă nu așezați sub Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului?

Și ca orice Sfântă sărbătoare așezată în calendarul nostru ortodox, și această nouă sărbătoare a Maicii noastre a tuturor are o istorie a ei. 

Îna doua jumătate a secolului I, în zilele împăratului Leon cel Înţelept (886-912), în Constantinopol, în cinstita biserică a Vlahernei, priveghere de toată noaptea s-a făcut. Fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, şi-au ridicat privirile şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se pentru lume. 

Înfricoșat de cele văzute, Sfântul Andrei își întreabă ucenicul, pe fericitul Epifanie: ”Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?”. Și o vedea și se minuna, răspunzând: ”O văd, sfinte părinte, şi mă minunez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în sfântul locaş, cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele”.

Nu singură era ”bucuria noastră a tuturor” ci însoțită de Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul, știindu-i pe ei a fi cu multă îndrăzneală către Hristos, ca prin ajutorul lor să plece mai degrabă pe Dumnezeu spre milă, pentru că mult poate rugăciunea... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății