Activităţi cu tinerii în parohia Firiteaz, în vreme de pandemie

Stire 06.08.2020 0 comentarii


„Fii viteaz la Firiteaz!” – un eveniment organizat de către Parohia Firiteaz la care tinerii din ASCOR Arad au avut plăcerea de a participa, marţi,  4 august 2020. La acest eveniment au luat parte atât copii însoțiți de părinți cât și tineri. Seara a început într-o împreună slujire în biserica satului, moment închinat Maicii Domnului, ocrotitoarea parohiei. Mai pe urmă, cu mic, cu mare, am pornit pe biciclete spre câmpia din proximitatea localității. Momentele au rămas întipărite în amintirea tuturor deoarece odată ajunși pe pajiște fiecare și-a luat pachețelul primit, am mâncat, ne-am așezat, am povestit, am legat prietenii, ne-am jucat, ne-am bucurat unii de alții, mulțumind totodată lui Dumnezeu și Maicii Sale pentru toate.

Fie ca ,,pedalarea” noastră prin viață să aibă ca destinație Împărăția lui Dumnezeu! Cum a spus și părintele Vlad-Sergiu Sandu, preot paroh în Firiteaz şi coordonator cu cateheza parohială în Protopopiatul Arad: ,,SĂ NE ÎNTÂLNIM SĂNĂTOȘI ȘI LA FEL DE VOIOȘI!”

Evenimentul se încadrează în tematica Anului omagial dedicat ,,Pastorației părinților si copiilor”.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 70 de participanți: copii, tineri, părinți și bunici, într-un gând al rugăciunii și bucuriei.

Știrbu Cristina Ionela, vicepreședinte ASCOR


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine