Local 12.10.2022 ⋅ 0 comentarii
Arădenii nu se înghesuie să-şi facă asigurare obligatorie pentru locuinţe. Şi au motive cât se poate de întemeiate. După apariția legii asigurării obligatorii a locuinței, specialiștii din domeniu au tras nenumărate semnale de alarmă susținând că pentru arădeni este vorba de fapt de o taxă de solidaritate. Beneficiari sunt românii care locuiesc în zonele afectate de inundații, cutremure și alunecări de teren, care pot fi astfel despăgubiți de PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale) și datorită taxelor plătite de arădeni.
Aruncând o privire pe harta PAD, aflată pe site-ul paidromania.ro, putem observa că la sfârşitul lunii septembrie, în judeţul Arad sunt în vigoare 41.155 de poliţe, gradul de acoperire fiind de 20,29%. Defalcat, trebuie spus că în mediul urban există 30.257 poliţe, iar în mediul rural doar 10.898, în scădere faţă de luna anterioară, când în mediul urban existau 30.402 poliţe, iar în mediul rural 11.108.
De menţionat că de la intrarea în vigoare a legii asigurării obligatorii a locuinţelor, adică de mai bine de 12 ani, daunele plătite arădenilor se ridică la... 128.565,51 lei, ceea ce însemnă puţin peste 26.000 de euro. Făcând un calcul simplu, rezultă că în medie arădenii au primit anual despăgubiri în valoare de 10.713,80 de lei, o sumă care arată cât se poate de clar că afacerea este mult prea bună pentru asiguratori şi mult prea... nerentabilă pentru locuitorii judeţului, care nu se prea confruntă prea des cu inundaţii, cutremure şi alunecări de teren.
Ce ne transmit asiguratorii
Mai trebuie spus că potrivit site-ului paidromania.ro, „PAD – Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale – este primul pas în asigurarea locuinței.
Asigurarea prin polița PAD acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren.
Prin polița PAD sunt acoperite daunele produse locuințelor ca urmare a unui dezastru natural, ca efect direct sau indirect al acestora.
Obiectul asigurării îl reprezintă locuințele situate pe teritoriul României, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, din mediul rural sau urban și care sunt înregistrate în evidențele organelor fiscale.
Locuințele situate în clădirile expertizate în condițiile legii de către experți tehnici atestați și încadrate în clasa 1 de risc nu pot fi asigurate pentru niciunul din riscurile incluse în polița PAD. De asemenea, nu pot fi asigurate anexele, dependințele, dotările și utilitățile care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuința asigurată și nici bunurile din interiorul locuinței.”
În plus, reprezentanţii PAID au ţinut să menţioneze pe site-ul cu pricina că „în situația în care persoanele fizice sau juridice nu își asigură locuințele aflate în proprietate, nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite potrivit Legii 260/2008, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudicii produse locuințelor. În plus, nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare a locuinței constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.”
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurari obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.
PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a mai multor firme de asigurare.
De menţionat că activitatea PAID a început în februarie 2010, iar prima zi de emitere a asigurărilor obligatorii pentru locuințe a fost în data de 15 iulie 2010.