Stire 16.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi şi fenomene de instabilitate atmosferică. Alerta intră în vigoare din această seară şi este valabilă până sâmbătă dimineaţă. În weekend, vremea se va răci în toată ţara.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 16 octombrie, ora 18:00 – 17 octombrie, ora 10:00
Fenomene vizate: ploi în general moderate cantitativ, fenomene de instabilitate atmosferică
Aria ploilor se va deplasa către estul și sud-estul teritoriului. Va ploua moderat cantitativ, iar local în Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice. În perioade scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, izolat, 30...40 l/mp.
În cursul zilei de vineri, 16 octombrie, vor fi ploi și în jumătatea de vest a țării, unde izolat se vor consemna cantități de apă de 15...20 l/mp.
Sâmbătă și duminică (17 și 18 octombrie) vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar va deveni rece pentru această perioadă, mai ales în vestul, centrul și nordul țării.
PROGNOZĂ ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Temporar înnorările vor fi accentuate și vor fi perioade cu manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv
averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor putea fi în general moderate(10...15 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 10...11 grade.
Sursa; romaniatv.net
Sursa: ARQ