Stire 28.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări meteo de caniculă și furtuni violente.
Interval de valabilitate: 28 iulie, ora 10:00 – 29 iulie, ora 06:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei și al Banatului, sudul și estul Transilvaniei și nordul Drobogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. Local cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 28 iulie, ora 14:00 – 28 iulie, ora 23:00
Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: Carpații Meridionali și de Curbură
În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu averse torențiale și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40...60 l/mp.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 și 29 iulie
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat valul de căldură se va menține în vestul și local în sudul țării. Disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, îndeosebi în după-amiaza zilei de vineri (29 iulie). În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.
Sâmbătă (30 iulie) disconfortul termic va fi ridicat în majoritatea regiunilor, local va fi caniculă, iar din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va accentua mai întâi în vest și nord-vest, apoi treptat și în restul teritoriului.
Sursa: realitatea.net