Stire 23.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Reprezentantul României la OMS - Alexandru Rafila a declarat, marți, că persoanele din categoriile vulnerabile şi personalul medical ar trebui să fie primele care să primească vaccinul anti-COVID atunci când acesta va fi disponibil.
„În primul rând, dacă se va reuşi obţinerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat, adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile şi personalului medical. Deci categoriile vulnerabile şi personalul medical trebuie vaccinate în primă fază, pentru că celelate categorii de tratament – copiii, adulţii tineri – nu trebuie de multe ori spitalizare, iar tratamentul în secţiile ATI şi decesul sunt rare. Atunci e normal să fie prioritate aceste categorii, inclusiv la noi în ţară.
Precontractele pentru potenţiale vaccinuri sunt semnate, iar un astfel de vaccin care a fost deja contractat în avans va şi ajunge să fie autorizat, cu siguranţă ţările membre ale UE vor primi o cotă parte din acea cantitate care a fost rezervată de către Comisia Europeană care a şi plătit în avans sume considerabile de bani. E vorba despre ceea ce a reuşit să facă CE pentru statele membre, şi noi din fericire suntem membrii ai Uniunii şi atunci am putea să avem un vaccin disponibil poate ceva mai repede – prima jumătate a anului viitor”, a declarat Alexandru Rafila, la un post TV.
„Eu sunt foarte îngrijorat, văzând cum ne mişcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană şi-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul şi organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, astfel încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat în un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a mai spus Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că a cerut oficialilor Uniunii Europene 10 milioane de vaccinuri anti Covid 19, în momentul în care vaccinul va intra pe piaţă. Pentru început, României, din prima tranşă de 30 de milioane de doze, îi revine 4%, în jur de 1.290.000 de doze.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ