Amânarea ratelor ar putea fi cerută şi în 2021. Orban:

Stire 21.10.2020 0 comentarii


Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că Guvernul ia în calcul ca românii afectaţi de criza COVID-19 să poată beneficia de amânarea ratelor şi după 1 ianuarie 2021. Şeful Executivului a precizat că sunt deja discuţii cu reprezentanţii din sistemul bancar, dar şi cu specialiştii Băncii Naţionale în acest sens.

"Am avut discuţii pe această temă. Poate fi o înţelegere sau un act normativ care să permită ca după data de 1 ianuarie să nu fie obligaţi cei care au beneficiat de măsura amânării ratelor să fie obligaţi să plătească toate ratele", a afirmat Ludovic Orban, miercuri, la Piteşti.

Premierul a explicat că Guvernul poartă deja discuţii cu reprezentanţii băncilor şi cu specialiştii BNR în acest sens.

"Cred că se poate discuta asupra unor reeşalonări astfel încât povara lunară pentru rambursarea ratelor să nu fie atât de mare", a adăugat şeful Executivului.

La începutul lunii octombrie, ministrul Finanţelor preciza că Guvernul ia în calcul prelungirea măsurii de amânare a plătirii ratelor la bănci şi în 2021, în condiţiile în care există în continuare sectoare economice închise din cauza crizei generate de pandemia de coronavirus.

Sursa: romaniatv.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine