Stire 11.06.2020 ⋅ 0 comentarii
În urma multiplelor semnalări privind deversarea de deșeuri pe platforma de deșeuri menajere de pe strada Malul Mureșului, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția locală Arad, au acționat în vederea depistării și identificării persoanelor care încalcă prevederile Legii nr. 211/2011, republicată, privind regimul deşeurilor.
Astfel, în data de 10.06.2020, la orele 21.00, agenții de poliție locală, aflându-se în proximitatea zonei tocmai pentru a urmări persoanele care deversează ilegal deșeuri, l-au surprins pe M.G.F., în vârstă de 34 de ani, transportând cu o remorcă reziduuri provenite din diverse activități, respectiv polistiren expandat, plastic, scaune (care fac parte din categoria deșeurilor voluminoase), sârme și gunoi, pe care le-a deversat în zona respectivă, încălcând măsurile pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei.
Pentru fapta sa de eliminare a deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop, contravenientul a fost sancționat cu amenda în valoare de 3000 lei, iar ulterior persoana a curățat locul. Contravenientul și-a asumat consecințele faptei sale și a comunicat agenților constatatori decizia ca, în viitor, să contribuie la eliminarea în condiţii de siguranţă a deşeurilor care nu au fost valorificate.
Polițiștii locali din cadrul serviciilor de ordine publică și Biroului de Protecție a Mediului vor continua să monitorizeze platformele destinate resturilor menajere ce încă sunt utilizate, în mod ilegal, pentru depozitarea deșeurilor din construcții, voluminoase, electronice ori organice.
Sursa: ARQ