Național 17.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Comisarii de mediu au aplicat, în primele şapte luni din 2020, amenzi în valoare de 42,275 milioane de lei, în creştere cu 36,34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor centralizate de Garda Naţională de Mediu (GNM), consultate de Agerpres.
Astfel, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie, numărul de inspecţii efectuate la nivel naţional a fost de 18.976, mai puţine cu 19,2% în comparaţie cu primele şapte luni din 2019, când au fost înregistrate 23.497 de controale.
În acelaşi timp, au fost aplicate 2.252 de amenzi, faţă de cele 1.984 raportate în perioada ianuarie - iulie a anului anterior.
Potrivit sursei citate, în perioada de referinţă, au fost emise 1.005 de avertismente (faţă de 932, în primele 7 luni ale anului trecut) şi 158 de decizii privind sistarea activităţii (faţă de 93, în aceeaşi perioadă din 2019). În plus, au fost emise 23 propuneri de suspendare de acorduri sau autorizaţii de mediu, precum şi 57 de sesizări penale.
Din totalul controalelor realizate în acest an, până în prezent, 15.161 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării şi 3.815 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.
Raportul periodic al Gărzii de Mediu arată, totodată, că, în luna iulie 2020, au fost efectuate, la nivel naţional, 3.761 de inspecţii, dintre care 2.920 în domeniul poluării, fiind aplicate 602 de amenzi în valoare de 8,308 milioane de lei.
În acelaşi timp, au fost transmise 297 de avertismente, 30 de dispoziţii de sistare a activităţii şi opt sesizări penale. Totodată, au fost emise două propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu.
Garda Naţională de Mediu este o instit... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății