Amenzi mai mici pentru bicicliștii care încalcă regulile de circulație

Național 23.12.2019 0 comentarii

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, decretul de promulgare a legii care prevede reducerea amenzilor pentru bicicliști. Astfel, în loc de amenzi cuprinse între 870 lei și 1.160 lei, bicicliștii vor plăti pentru nerespectarea normelor de circulație amenzi cuprinse între 580 lei și 725 lei.

Legea modifică şi completează OUG 195/2002, în sensul modificării sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni.

„În loc de amenzi cuprinse între 870 lei și 1.160 lei, nivel considerat drept exagerat chiar și de către polițiști, Codul rutier va prevede pentru nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor amenzi cuprinse între 580 lei și 725 lei”, arată, într-un comunicat de presă, parlamentarii USR care au inițiat proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților în calitate de for legislativ decizional.

Modificarea legii prevede ca nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor să nu mai fie sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte-amendă), ci cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte-amendă), scr... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine