Sfârşit de săptămână aglomerat pentru poliţiştii rutieri arădeni care în urma unor controale specifice au aplicat nu mai puţin de 326 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie, în valoare totală de 23.410 lei. Tot pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 397 de puncte de penalizare, au reţinut 27 de permise auto şi 7 certificate de înmatriculare. De asemenea cinci şoferi au fost depistaţi că s-au urcat la volan deşi înainte consumaseră băuturi alcoolice. Astfel că R. Dan Petrică, de 24 ani, din Covăsânţ, S. Sebastian, de 21 ani, cetăţean german, M. Daniel Florin, de 38 ani din Arad, M. Dragomirde 20 ani, din judeţul Satu Mare, A. Andrei Daniel de 25 ani, din Arad au fost depistate în trafic, în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului. Toţi aceşti şoferi au fost conduşi la Spitalul Clinic Judeţean Arad, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în funcţie de rezultatele acestora, urmând să fie luate măsurile legale.
Sursa:
Observator.info
Autor: (AMC) ⋅
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info