Angajații care au copii mici vor avea program flexibil la muncă

Național 31.01.2020 0 comentarii

România trebuie să transpună până în august 2022 o directivă europeană care acordă angajaților cu copii mici posibilitatea creării unui program de lucru flexibil care să corespundă cu nevoile acestora astfel încât angajații să le poată purta de grijă celor mici, anunță digi24.

Directiva europeană a fost aprobată în luna august a anului 2019, iar autoritățile legiuitoare din statele membre au termen până la august 2022 să transpună actul european în legislațiile naționale.

Potrivit directivei, ce vizează drepturile angajaților europeni cu copii mici cu vârsta de până la 8 ani, cei ce se încadrează și vor să beneficieze de prevederile actului european vor trebui să ceară superiorilor crearea programului flexibil.

„Echilibrul dintre viața profesională și cea privată rămâne însă o provocare considerabilă pentru mulți părinți și lucrători care au responsabilități de îngrijire, în special din cauza prevalenței în creștere a programului de lucru prelungit și a orelor de lucru în schimbare, care are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor. Un factor major care contribuie la subreprezentarea femeilor pe piața muncii este dificultatea de a găsi un echilibru între obligațiile profesionale și cele familiale. Atunci când au copii, femeile lucrează, de obicei, mai puține ore în locuri de muncă remunerate și petrec mai mult timp îndeplinind responsabilități de îngrijire neremunerate. Faptul de a avea o rudă bolnavă sau aflată în îngrijire s-a dovedit, de asemenea, că are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor, unele femei ieșind complet de pe piața muncii", se arată în textul Directivei europene cu nr. 1.158/2019.

Conform aceleiași surse, programul de muncă flexibil vine să încurajeze părinții și îngri... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine