Stire 08.02.2024 ⋅ 0 comentarii
UTA face un apel la adresa suporterilor, anunțând că a demarat campania de direcționare a 3,5% din impozitul pe profit, bani care dacă nu sunt dați spre o entitate anume, se pierd oricum, intrând în buzunarul adânc al bugetului statului.
„Anunțăm startul campaniei de direcționare către clubul AFC UTA Arad a procentului de 3,5% din impozitul pe profitul realizat în anul 2023.
Noutatea pentru acest an este simplificarea procesului, prin accesarea ACESTUI LINK (redirectioneaza.ro/asociatia-fotbal-club-uta-arad) și urmând pașii de pe site. Formularul 230 este disponibil și pe uta-arad.ro, dar si fizic, la Arena Francisc Neuman în timpul programului de vânzare al biletelor pentru jocurile din Superligă, precum și la magazinul oficial din cadrul Arenei Francisc Neuman.
Formularul poate fi trimis și în format electronic pe adresa club@uta-arad.ro.
AFC UTA Arad vă mulțumește pentru susținere!”, scriu pe Facebook reprezentanții clubului UTA.
Sursa foto: Facebook UTA Arad
Sursa: ARQ