Stire 22.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Peste 70 de persoane au participat duminică la a 5-a ediție „Arad Free Tours pe două roți”, eveniment anual organizat de Asociația Turism Alternativ. Evenimentul îmbină cultura și istoria orașului cu mersul pe bicicletă.
Tematica de anul acesta a fost perioada interbelică, iar în conceperea și elaborarea turului au fost implicați și cursanți de la Școala de Turism Alternativ, care au avut ocazie să învețe cum se elaborează un tur, de la faza de concept până la prezentarea efectivă a obiectivelor, pe teren.
Turul a inclus obiective precum Liceul de Artă, macheta Gării Electrice din piața Podgoria, Vilele de pe bulevardul Vasile Milea, Policlinica Dacia, Clubul de Canotaj, Crucea Martirilor, Primăria, Palatul Telefoanelor, fostul Spital TBC, Colegiul Csiky Gergely, vilele din zona Calea Romanilor, Fabrica Teba și Port Arthur.
Ghizii implicați în proiect au fost Mihaela Maxim, Călin Ene, Mario Csipai, Simona Vălan, Marius Țiu, Adina Costea, Izabela Vekas, Ramona Enache și Marta Felfoldi.
„A fost o mare bucurie să ne reîntâlnim cu așa un public numeros. Peste 70 de persoane, un record pentru acest eveniment. Vremea a fost foarte plăcută, ceea ce a contribuit la reușita celei de-a 5-a ediții a turului nostru pe biciclete. Tema de anul acesta a fost Aradul interbelic, o perioada scurtă dar foarte interesantă din istoria orașului, pe care până acum nu am mai avut ocazia să o explorăm. Cu speranța să adunăm cât mai mulți arădeni la tururile noastre, promitem că vom reveni și cu alte incursiuni în viața orașului de odinioară", declară Marta Felfoldi, coordonatoarea proiectului.
Sursa: ARQ