Arădeanca Melissa Fărcuța – trei finale și trei medalii la Campionatul Mondial de Gimnastică Aerobică de juniori de la Pesaro (FOTO)

Stire 23.09.2024 0 comentarii


Bilanț pozitiv al gimnastelor noastre la Campionatul Mondial de Gimnastică Aerobică de juniori de la Pesaro: vicecampioane Mondiale la trio, bronz la grup și la aerobic dance. De recmarcat că arădeanca Melissa Fărcuța s-a calificat în trei finale și a obșinut trei medalii.

În cele ce urmează vă prezentăm un scurt rezumat al prezenței reprezentantelor României la această competiție.

Debut excelent pentru junioarele din România la prima ediție a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Pesaro.

Două probe, două calificări în finale: Alessia Vrânceanu Panciu  la individual și la grup alături de Emma Rotaru, Melissa Fărcuța, Raisa Alexe și Alexandra Andrei, antrenate de Cristiana Spînu și Mariana Mezei. La individual feminin, probă în care au fost înscrise 69 de gimnaste, Alessia Vrânceanu Panciu  s-a calificat de pe locul al treilea  cu 18.950, după reprezentantele Portugaliei și Ungariei.

Cea de-a doua reprezentantă a României, Maria Toma  a avut ghinion la tragerea la sorți a intrat în concurs a treia și cu 18.500 puncte s-a clasat pe locul al X-lea la 0.25 puncte de finală.

Al treiea punctaj al calificărilor, 18.450, l-au obținut și  Alessia Vrânceanu Panciu,  Emma Rotaru,  Melissa Fărcuța, Raisa Alexe și  Alexandra Andrei în proba de Grup. România fiind devansată de  Italia 1 (18.700) și Bulgaria 1 (18.500).

Juniorii români au reușit un concurs excelent și în cea de a doua zi de calificări. Cu exerciții dificile, spectaculoase și cu execuții bune, reprezentanții României și-au asigurat prezența în cinci finale.

La trio, Isabel Colioglu/ Bianca Voicu/Alessia Vrânceanu Panciu (România1) au obținut același punctaj (18.700), ca reprezentantii Portugaliei și Ungariei, calificându-se în finală de pe locul secund.

În aceeași probă au concurat a doua zi și Emma Rotaru/ Melissa Fărcuța/ Raisa Alexe (România 2) care s-au clasat pe locul al V-lea  cu 18.550 puncte.

De menționat că Emma Rotaru, Melissa Fărcuța, Raisa Alexe, Alexandra Andrei, Bianca Voicu, Isabel Colioglu, Maria Toma și Bianca Cîmpan s-au calificat de pe primul loc la Aerobic Dance, având același punctaj cu Ungaria - 17.350.

Reprezentativa României a bifat și două prezențe în  finale și la perechi mixte: Bianca Voicu/Daniel Anton (locul 6  cu 18.450 puncte) și Alexandra Andrei/ Alexandru Berbece (locul 8 cu 18.050 puncte).

Argint la proba de trio

În acest context a venit și prima medalie pentru România, argint la  proba de Trio.  Emma Rotaru, Melissa Fărcuța, Raisa Alexe au fost notate cu 18.850 și au urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere după Ungaria (19.050), în timp ce medalia de bronz a fost câștigată de Italia (18.700). Cu 16.950 Isabel Colioglu, Bianca Voicu și Alessia Vrânceanu Panciu s-au  clasat pe locul 7.

Bronz la grup

După argintul din proba de trio, Emma Rotaru, Melissa Fărcuța, Raisa Alexe au mai câștigat o medalie. Cea de bronz, la grup, alături de Alessia Vrânceanu Panciu și de Alexandra Andrei. Cu un punctaj de 18.600, reprezentantele României au fost devansate de Bulgaria (19.050) și de Franța (18.750).

Un nou bronz, la aerobic dance

A treia medalie mondială  pentru România a fost câștigată de fetele de la aerobic dance.

În cea mai echilibrată finală a Campionatelor Mondiale  pentru juniori la gimnastică aerobică, o finală în care între locurile I-IV a fost o diferență de 0,1 puncte, Emma Rotaru, Melissa Fărcuța, Raisa Alexe, Alexandra Andrei, Bianca Voicu, Isabel Colioglu, Maria Toma și Bianca Cîmpan s-au clasat pe locul al treilea, cu 17.375 puncte.  Pe primele două locuri s-au clasat Spania și Ungaria cu 17.400, departajate  de nota la execuție.

Sura foto: Facebook Fărcuța Cristian Paul

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine