Stire 03.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Nu l-am cunoscut și nici nu am auzit vorbindu-se despre dânsul. L-am descoperit prin postările de pe rețelele de socializare/ ziare online, atrăgându-mi atenția prin comentariile riguroase, bine argumentate și fluent elaborate. Nici nu mă gândeam că autorul lor a emigrat acum 42 de ani în America. Am aflat din comentariile dânsului că este arhitect, că a fost elev al prestigiosului Colegiu „Moise Nicoară” și apoi, ca student, l-a avut ca profesor pe Miloș Cristea. Este limpede că iubește enorm Aradul, fiind preocupat de prezentul urbei, dar, aproape întotdeauna, cu trimiteri la trecutul acesteia.
I-am solicitat nu doar un CV, ci și date despre familie și despre devenirea sa de-a lungul anilor. Mi le-a trimis după câteva săptămâni. Înțeleg și motivul. Domnul MICHAEL IOVIN elaborase o Schiță Autobiografică, rememorându-și cu emoție și luciditate: „Genealogia”; „Anii de școală”; „Atmosferă, mentori, semnificații”; „Moise Nicoară”; „Arhitectul Miloș Cristea”; „Puțin despre activitățile extracurriculare”; „Anii de facultate”; „Oradea, 1976-1978”; „Culpabilitățile mele politice”; „Plecarea în exil”; „Roma, orașul etern”; „America” (repere ale schiței sale autobiografice).
Recunosc că am citit, uneori, cu lacrimi în ochi această Schiță Autobiografică, ce poate deveni un film documentar de anvergură, descoperind un OM vertical, cu un destin de excepție. Un OM care a suferit mult pentru convingerile sale politice și religioase, dar nu le-a abandonat nicicând. Un OM care își iubește la fel de mult țara de obârșie (România) și țara de adopție (America). Un OM profund atașat Aradului, locul nașterii, copilăriei și adolescenței, locul în care − citându-l pe Lucian Blaga − „a întrerupt cu viața sa veșnicia”.
Precizez că am fișat cu emoție și responsabilitate Schița Autobiografică a domnului MICHAEL IOVIN, dar m-am hotărât să nu fac o Sinteză a acesteia, ci să vă invit să o citiți în întregime, (în atașament) cu precizarea că o voi publica și într-o carte, precum anterioarele „profile” ale „Arădenilor, ce nu trebuie uitați”.
Citind Schița Autobiografică a domnului MICHAEL IOVIN veți înțelege că reprezintă pentru noi, toți, o lecție de viață. Un prilej de a reflecta sine ira et studio asupra propriului nostru destin. Un necesar popas spre a gândi/ regândi raportarea noastră la principii și valori. În prezent, avem nevoie, mai mult ca oricând, de modele umane autentice. Să recunoaștem că falsele modele, impostura, duplicitatea, trădările, minciuna, grobianismul sunt, aproape, covârșitoare. De aceea vă invit să citiți Schița Autobiografică a domnului MICHAEL IOVIN cu îndemnul la reflecție și cunoaștere de sine.
Domnul MICHAEL IOVIN nu trebuie, niciodată, uitat. Ci aplaudat cu sinceră deferență.
Lizica Mihuț
Sursa: ARQ