Aradul, în topul orașelor la recensământ. Peste 65% din populația municipiului s-a autorecenzat

Stire 19.05.2022 1 comentarii


Aradul ocupă locul 3 în clasamentul municipiilor din România în ceea ce priveşte participarea populaţiei la recensământul online. Cel puțin asta rezultă din datele furnizate de Institutul Național de Statistică, la ultima comunicare.  INS mai precizează că peste 65% din populaţia Municipiului Arad s-a autorecenzat.

La acest rezultat au contribuit atât arădenii care s-au autorecenzat, cât şi cei care s-au prezentat la centrele fixe, unde au fost sprijiniţi de recenzori.

Doresc să mulţumesc arădenilor şi să-i felicit pentru extraordinara mobilizare în cadrul acțiunii Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, etapa Autorecenzare online.  Am primit cu bucurie vestea că Municipiul Arad se situează pe locul 3 în clasamentul Municipiilor din România, ca număr de persoane care s-au autorecenzat. Un astfel de rezultat reflectă atât disciplina şi spiritul civic al arădenilor, profesionalismul echipelor  din spatele acţiunii, dar şi abilităţile de utilizare a calculatoarelor demonstrate de arădenii noştri, care confirmă şi în acest mod competenţe digitale. Mulţumesc de asemenea recenzorilor de la aceste centre pentru munca lor, pentru răbdare, seriozitate şi interes! Mulţumesc şi Direcției Judeţene de Statistică pentru implicarea de excepţie.”, a declarat primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută joi, 19.05.2022.

Recensământul nu s-a încheiat încă! Până în 27 mai, cei care nu au participat la etapa de autorecenzare online mai au posibilitatea să se autorecenzeze sau să se prezinte la un centru fix din cele 33 organizate în Municipiul Arad, inclusiv la sediul Primăriei Municipiului Arad. Cei care se autorecenzează sau care sunt sprijiniţi să se autorecenzeze la un centru fix vor primi o zi liberă plătită, indiferent dacă sunt încadrați la stat sau în mediul privat.

După 27 mai, cei care nu au reuşit să participe la etapa de autorecenzare vor fi obligaţi, conform legii, să primească acasă vizita unui recenzor. Mai avem însă 9 zile până la sfârşitul primei etape. 

Lista centrelor la care vă puteţi prezenta poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, la secțiunea Recensământul populației și locuințelor sau accesând link-ul https://www.primariaarad.ro/dm_arad/portal.nsf/66C650FF618E902AC225882200385806/$FILE/Centre%20fixe%20ARA%2012%2004%202022.pdf?Open .

 


 

20.05.2022 11:02
Razvan
Si cei care muncesc si locuiesc in strainatate se pot recenza usor online.
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine