Social 30.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Ziua internaţională a prieteniei, marcată în fiecare an la 30 iulie, a fost adoptată oficial de ONU în 2011, notează http://www.un.org.
Scopul acestei zile este de a transmite mesajul că prietenia între popoare, ţări, culturi şi indivizi poate inspira eforturile de pace şi poate construi punţi de legătură între comunităţi. Conceptul de prietenie este extins astfel dincolo de relaţiile individuale.
Marcarea Zilei internaţionale a prieteniei este o iniţiativă care urmează propunerii făcute de UNESCO şi care a fost preluată de Adunarea Generală a ONU în 1997. Atunci, prin Rezoluţia A/RES/52/13, s-a definit cultura păcii ca un set de valori, atitudini şi comportamente care resping violenţa şi depun eforturi pentru prevenirea conflictelor prin abordarea cauzelor lor profunde, potrivit site-ului un.org. ONU invită toate statele membre să sărbătorească această zi în concordanţă cu cultura şi obiceiurile locale, naţionale sau regionale, inclusiv prin activităţi educaţionale şi de conştientizare a valorii relaţiilor de prietenie în viaţa tuturor.
La baza adoptării acestei zile a stat şi Deceniul Internaţional de promovare a unei culturi a non-violenţei şi a păcii pentru copiii lumii 2001-2010, adoptat prin Rezoluţia A/RES/53/25, din 1998, prin care Adunarea Generală a recunoscut că un prejudiciu enorm şi multă suferinţă sunt cauzate copiilor prin diferite forme de violenţă, subliniind totodată că promovarea unei culturi a păcii şi a non-violenţei ar trebui să fie transmisă copiilor prin educaţie, scrie sursa menţionată.
Ziua internaţională a prieteniei se bazează pe recunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei ca un sentiment nobil şi valoros în viaţa fiinţelor umane din întreaga lume. E ziua în care, indiferent de etnie şi de sex, se fac conexiuni şi empatii.
Primul care a avut iniţiativa de a propune o zi a prieteniei a fost afaceristul american Joyce Hall, cel care a lansat pe piaţă, în 1910, cărţile poştale Hallmark. Data aleasă de el pentru această zi a fost 2 august, pentru a coincide cu sezonul vacanţelor, atunci când oamenii îşi trimiteau mai des cărţi poştale. Iniţial primită cu entuziasm, propunerea lui Hall şi-a pierdut considerabil din popularitate în anii '30, motivul principal fiind acela că gestul de a trimite o carte poştală cu mesaje de prietenie îşi pierduse semnificaţia originală, devenind o obligaţie socială susţinută de promovarea comercială agresi...
vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății