Național 24.07.2021 ⋅ 0 comentarii
Atelierul Auto al Regelui Mihai I a fost deschis publicului. Vizitatorii Domeniului Regal Săvârșin pot vedea acum atelierul, situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri și Satul Regal.
Inaugurarea a avut loc în prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principele Radu. A fost prezent primarul comunei Săvârșin, dl Ion Vodicean.
Domeniul Regal Săvârșin este deschis în lunile iulie, august și septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între ora 9.00 și ora 18.00.
Atelierul Auto a fost amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului). El a fost reamenajat în locația originală.
În anii 1956 -1976, atelierul a funcționat la Versoix, în Elveția, la Villa Fantasia, casa pe care Regele Mihai și Regina Ana au închiriat-o la începutul șederii lor în Elveția. La Villa Fantasia nu exista o locație pentru atelier, așadar Regina Ana a construit o magazie de lemn pentru a-și ajuta soțul să organizeze atelierul de reparații auto personal.
În anii 1976-2004, atelierul a fost mutat într-un spațiu generos și potrivit cu atelierul, la Villa Serena din Versoix, care a fost proprietatea Regelui Mihai timp de 28 de ani.
Ulterior, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Aubonne, o comună din Elveția aflată în Cantonul Vaud. Reședința nu permitea construirea unui atelier auto, așadar Regele Mihai a închiriat un spațiu în orașul Morges, unde atelierul a funcționat din 2004 până în 2017.
După 74 de ani de pribegie, Jeep-urile și întregul... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății