Avertizări suprapuse: cod ROȘU de caniculă, dar și cod GALBEN de instabilitate atmosferică; când se mai răcorește puțin

Stire 17.07.2024 0 comentarii


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări meteo, valabile în județul Arad. Este vorba despre un cod ROȘU de caniculă, în vigoare deja de câteva zile, și un cod GALBEN de vijelii.

Codul roșu este valabil astăzi și presupune existența unui „val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat”, zonele afectate fiind: Banatul, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei și al Crișanei. „În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33...36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22...24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale”, informează meteoromania.ro, site-ul ANM.

Instabilitate atmosferică

De asemenea, de astăzi de la ora 12, până mâine la ora 2 va fi în vigoare un cod galben dre instabilitate atmosferică temporar accentuată. „În intervalul menționat, în zona de munte, în Banat, Crișana, Maramureș și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55...70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp”, avertizează meteorologii.

Vestea bună este că codul roșu de caniculă se transformă mâine în cod galben, cu toate că ANM anunță în continuare un val de căldură persistent și disconfort termic ridicat, codul galben fiind în vigoare pentru sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali. „În sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, mai anunță meteorologii.

August începe cu temperaturi mai omenești

Conform www.accuweather.com, sâmbătă, duminică și luni vom avea maxime mai suportabile, 33 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 18 și 20 de grade, luni fiind așteptate și câteva averse, marțea viitoare temperaturile vor fi cuprinse între 18 și 31 de grade, iar miercuri între 17 și 33, dar sunt așteptate averse și furtuni. De vineri se încălzește din nou, urmând ca la începutul lunii august maximele să scadă destul de mult, până la 26 de grade, iar minimele până la 16 grade.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine