Balul Comunității Arădene- eveniment filantropic, într-un cadru de excepție

Local 08.10.2019 0 comentarii

Avem deosebita plăcere de a vă invita vineri, 1 noiembrie, de la ora 19, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”, la vizionarea spectacolului Halloween Around The World, care va avea loc în cadrul primei ediții a Balului Comunității Arădene.

Balul Comunității Arădene are la bază un concept original, care își propune să devină un eveniment de tradiție în peisajul filantropic al județului Arad. Prin acest eveniment, dorim să atragem cât mai multe persoane fizice și companii, care să sprijine semenii aflați în dificultate și, în egală măsură, să susțină și să încurajeze perspectivele de viitor ale tinerei generații.


Astfel, sumele încasate vor fi redirecționate către premierea olimpicilor arădeni și a tinerilor cu rezultate deosebite în domeniul cunoașterii, artei, sportului - eveniment care se desfășoară anual în cadrul galei Comunitatea Arădeană Sprijină Performanța.

Evenimentul se desfășoară sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România, care, începând cu ediția din 2019, a decis instituirea unui premiu special intitulat Prix d’excellence de l’Ambassade de France en Roumanie, purtând semnătura ambasadorului Franței în funcțiune în România. În cadrul acestei gale, în fiecare an sunt premiați 200 de copii, unde fiecare copil este recompensat cu premiu în bani, în valoare de 400 lei, diplome de merit, însemne personalizate, burse la universitățile din Arad și participare la tabăra olimpică, organizată anual la Castelul Csernovics din Macea.

Într-o varietate copleșitoare de voci, costume, decoruri și lumini, veți fi martorii primului eveniment de o asemenea anvergură din orașul nostru. O echipă de peste 100 de oameni, însemnând soliști vocali, dansatori, balerini, lumini, sunet, butaforie, mașiniști și-au dat mâna pentru această amplă producție.

Programul evenimentului:

Programul evenimentului:

Ora 19:00

Deschiderea evenimentului de către actorul și directorul Teatrului Clasic Ioan Slavici, Bogdan Costea, urmată de Halloween Around The World - un spectacol cu momente deosebite de muzică și coregrafie din filme muzicale celebre, cu mare succes la publicul din întreaga lume: Phantom of the Opera, Cats, Beauty and the Beast, Sister Act, Singin' in the rain.

Ora 21:00

Spectacolul va continua până la ora 23:00 cu Balul Comunității Arădene - un moment de socializare, dans și etalare a costumelor originale de Halloween, în atmosfera întreținută de DJ Yanis - rezident Bamboo Club București.


Ora 23:30

Pentru cei cu bilete corporate (VIP), seara se va prelungi cu un After Party în Sala Studio a teatrului, alături de DJ YANIS, unde vă așteptăm cu șampanie, gustări alese și multă voie bună!

Distribuție:

Ada Petra Mîrza -Metalhead, Mezzo-Soprano

Andrei Petruș - Tenor X-Factor

Sara Gheorghe - Percuționist - Romanian Youth Orchestra

Corul Colegiului Sabin Drăgoi Arad - Eutherpe

Dirijor: Cristina Cameniță

Baletul Balului Comunității Arădene

Studenți din cadrul Universităților Arădene "Aurel Vlaicu" și "Vasile Goldiș"

Coregraf: Florin Mariș

Dress code: Masquerade

Vă așteptăm să luați parte alături de noi la această inițiativă!

Cu deosebită considerație,

Presedinte Asociatia Europeanul,

Aurelian Roland Boiț

Evenimentul este susținut de Asociația Europeanul

Biletele se pot achiziționa de la casieria Teatrului Clasic "Ioan Slavici" Arad, dar și din alte locații partenere.

Bilete online se pot achizitiona de pe: https://m.iabilet.ro/bilete-balul-comunitatii-aradene-46173

Prețuri bilete:

Parter (locuri în sală): 200 lei / persoană

Etaj 3 (locuri in sală): 100 lei / persoană


Lojele de la parter, etaj 1 și etaj 2 sunt rezervate companiilor, sub formă de pachete corporate. Pentru modalitatea de achiziționare a pachetelor corporate, vă rugăm să ne contactați la numerele de telefon: 0728 669 558 / 0742 116 432 sau pe email: asociatiaeuropeanul@gmail.com


Între timp, urmăriți-ne pagina de Facebook pentru mai multe detalii despre evenimenthttps://www.facebook.com/remadaarad/

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine