Stire 20.11.2020 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii orașului Chișineu-Criș cercetează un bărbat de 44 de ani, din Gyula, Ungaria, care, la data de 19 noiembrie 2020, a fost depistat în cimitirul de pe raza localității Chișineu-Criș având asupra sa o armă cu aer comprimat și o cutie metalică, cu muniție aferentă, deținute ilegal.
„Arma și muniția au fost ridicate în vederea confiscării, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor”, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Trebuie să recunoaștem că polițiștii au respectat litera legii, pe de altă parte nu putem însă să nu observăm că arma respectivă reprezintă un pericol la fel de mare ca o praștie, iar dacă mergea cu praştia scăpa fără dosar penal.
Sursa: ARQ