Stire 15.01.2021 ⋅ 0 comentarii
Un bărbat de 61 de ani, dispărut de acasă pe 12 ianuarie, a fost găsit pe 14 ianuarie, de poliţişti şi un subofiţer ISU, în podul unui grajd părăsit.
„În ziua de 12 Ianuarie, polițiștii arădeni au fost sesizați despre plecarea de la domiciliul său, de pe raza localității Baia (comuna Vărădia de Mureș), a unui bărbat de 61 de ani. În după amiaza zilei de 14 Ianuarie a.c., bărbatul a fost găsit la aproximativ 30 km de domiciliul său, în podul unui grajd abandonat, pe un deal de pe raza localității Dumbrăvița, îmbrăcat în aceleași haine cu care plecase de acasă”, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
De menţionat că la căutările desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Secției Rurală 8 Săvârşin a luat parte și un subofițer ISU, din cadrul Secției Bârzava- Garda 2 Birchiş, aflat în timpul liber. Acesta a însoțit echipele de căutare cu autoturismul personal, special echipat pentru deplasarea în zone greu accesibile.
„Activitățile de căutare au fost îngreunate de terenul greu accesibil în orice anotimp, ninsoarea abundentă din ultimele zile și temperaturile scăzute. Echipele de căutare au acoperit o suprafață de aproximativ cinci hectare. După un consult medical preliminar bărbatul a fost predat familiei sale”, mai spun poliţiştii.
Sursa: ARQ