Sport 10.09.2019 ⋅ 0 comentarii
Bianca Andreescu, jucătoare canadiană de origine română în vârstă de 19 ani, s-a calificat în premieră în finala unui turneu de Grand Slam, ajungând în ultimul act la US Open, unde o va înfrunta pe Serena Williams. Finala US Open este programată sâmbătă seara, ora 23.00, ora României.
Bianca Andreescu a scris istorie, la US Open, după victoria cu Belinda Bencic. Bianca Andreescu a devenit prima jucătoare din Canada care ajunge în finala de la Flushing Meadows. Acolo, ea se va duela cu Serena Williams.
Serena Williams a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina, scor 6-3, 6-1, şi este la un singur meci de a 24-a victorie la un turneu de grand slam, ceea ce ar însemna egalarea recordului deţinut de Margaret Court.
Dacă Bianca Andreescu o va învinge pe marea campioană din Statele Unite, jucătoare cu origini românești o va depăși în clasament pe Simona Halep. În acest moment, "Simo" are 4803 puncte, iar Andreescu 4135.
Dacă se impune la Grand Slam-ul american, Bianca Andreescu va ajunge la 4835 de puncte și îi va lua locul 5 Simonei. Pe de altă parte, dacă Williams o învinge, Bianca va ajunge pe locul 9.
Sursa: ARQ