Național 07.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Premiul "Ştefan Iordache", Marele Premiu al Galei Tânărului Actor - HOP, a fost acordat duminică seară, în Gala de închidere, actriţei Bianca Temneanu, în vârstă de 28 de ani, absolventă în 2020 la Universitatea Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, la clasa prof. univ. habil. dr. Miklos Bacs.
Bianca Temneanu a fost prezentă la secţiunea Grup în spectacolele "Pe lună" şi "Unu pe doi".
Marele Premiu al Galei - "Ştefan Iordache" se acordă în memoria marelui artist, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii ale Galei HOP, un mare apropiat al acestui eveniment şi al susţinerii tinerilor la început de carieră. Dacă iniţial, începând cu ediţia 2009, acesta a fost acordat pentru cel mai bun actor la secţiunea individual, începând din anul 2013, organizatorii au decis ca Premiul "Ştefan Iordache" să devină Marele Premiu al Galei.
"Anul trecut s-a vorbit de o familie, care a fost 'On The Roof', această familie în acest an a fost 'under the cloud' şi chiar sub ploaie. Superbi oameni! Să nu vă pară rău celor care nu au luat premiu în această seară, aţi luat în sufletul meu, în inima mea, în corpul meu, în ochii mei şi al multora care v-au văzut în aceste zile, aţi luat premiu cu toţii, chiar şi cei care nu au fost selecţionaţi. Trăim timpuri în care trebuie să facem faţă şi să fim eroi. Sunteţi nişte eroi. Aşa cum Hamlet este un erou într-o piesă, noi suntem, voiţi/nevoiţi, eroi ai acestor vremuri. Aşa că vă mulţumesc foarte mult că existaţi şi vă doresc să existaţi cât mai mult", a afirmat directorul artistic al Galei, Gigi Căciuleanu.
El i-a îndemnat pe tinerii actori "să continue să-şi trăiască arta" şi "să aibă curajul să fie ei înşişi, "să nu se lase călcaţi în picioare, bătuţi de vânt", aşa cum se întâmplă foarte des cu artiştii.
"Sunt, într-adevăr, cu toţii de o valoare extraordinară, şi umană, dar şi artistică. Eu i-am apreciat foarte tare la workshop şi la repetiţii, bineînţeles, dar i-am apreciat şi pe cei care nu au fost selecţionaţi. M-au impresionat foarte mult şi cred că li se cuvine o plecăciune, aşa ca de la un Arlechino înspre public", a spus Gigi Căciuleanu, pentru AGERPRES
Directorul Galei a precizat că, deşi a fost greu pentru tinerii dansatori să nu se poată apropia în timpul reprezentaţiilor, au respectat toate normele sanitare impuse de starea de pandemie.
"A trebuit să facem faţă unor gesturi barieră. Ce poate să fie mai cumplit pentru cineva care face mişcare şi actorie, un gest barieră. Noi trebuie să facem gesturi care rup bariere. Am păstrat distanţa care ni s-a cerut. Ce poate să fie mai cumplit pentru noi, să nu fim apropiaţi unii de ceilalţi când dansăm, când suntem cu publicul? Suntem cu toţii loviţi de aceeaşi soartă, dar eu cred că trebuie să scăpăm cât putem de repede de frici, de frică. Medicii din vechime spuneau că frica este cel mai bun prieten al bolii. Eu cred că dacă scăpăm de frică, făcând tot ce trebuie pentru asta, bineînţeles, dar să scăpăm de frică, şi asta mi-o spun mie, le-o spun dans-actorilor, să scape de frica de a nu părea bine, să fie aşa cum sunt", a mai spus Gigi Căciuleanu.
Premiul pentru cea mai bună actriţă la secţiunea individual i-a fost acordat Georgianei Vişan, absolventă UNATC, promoţia 2013, la clasa lui Adrian Titieni. Ea a prezentat la secţiunea Individual, momentul "Dialog cu D".
La categoria Cel mai bun actor, distincţia i-a revenit tânărului Iulian Trăistaru, absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, la clasa prof. univ. dr. Miklos Bacs, promoţia 2020. El a fost prezent în cadrul galei atât la secţiunea Individual, cu momentul "Hotar", cât şi la secţiunea Grup, în spectacolele "Pe lună" şi "Conflictual".
Premiul "Cornel Todea" pentru cea mai bună trupă de actori, distincţie susţinută începând cu ediţia a XVI-a de familia Todea, a fost acordat trupei compuse din tinerele Ana Baciu şi Bianca Temneanu, pentru spectacolul "Unu pe doi".
Premiul "Sică Alexandrescu", premiul special al juriului, a fost câştigat de actorul Dragoş Ioniţă, absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, la clasa lui Miklos Bacs, promoţia 2020. El a prezentat la secţiunea Individual spectacolul "Shakespeare & GENDER".
Au fost acordate şi premiile publicului, pentru Cea mai bună actriţă şi Cel mai bun actor. La prima categorie, câştigătoare a fost aleasă actriţa Ileana Ursu, absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, la clasa lui Miklos Bacs, promoţia 2020.
La secţiunea Individual, Ileana Ursu a prezentat momentul "Eu sunt Iuda!".
Cel mai bun actor a fost desemnat... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății