Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână

Stire 27.11.2023 0 comentarii


În acest sfârșit de săptămână (24.11-26.11.2023), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 67 intervenții în situații de urgență.
Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 58 solicitări.

De asemenea, în cursul zilei de vineri, echipajul de descarcerare al Detașamentul de pompieri Arad a fost solicitat să intervină în urma producerii unui accident rutier, pentru extragerea persoanelor blocate între fiarele contorsionate ale autoturismului.

Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 5 incendii, precum și în alte 3 misiuni în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Cele cinci incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână au fost înregistrate la acoperișul, respectiv coșul de fum ale unor case din localitățile Vladimirescu și Șimand, la două deșeuri menajere și la cablurile de comunicație, în municipiul Arad.
Incendiile au fost localizate și lichidate prompt de către pompierii militari arădeni, suprafețele afectate fiind mai mici de 10 metri pătrați, în urma acestora rezultând strict pagube materiale.

Cauzele producerii incendiilor la locuințe au fost izolarea necorespunzătoare a coșului de fum față de materialele combustibile.

În acest sens, pompierii arădeni vă reamintesc măsurile de prevenire a incendiilor în sezonul rece:

Verificarea mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire, a instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale şi a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor de către personal autorizat;
Este interzisă utilizarea reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat.

n continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul produceri unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https:// fipregatit.ro și aplicaţia de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine