Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână

Stire 12.02.2024 0 comentarii


În acest sfârșit de săptămână (09.02 - 11.02.2024), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 104 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunității și a bunurilor acestora. Majoritatea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 99 solicitări.

De asemenea, în cursul zilei de duminică, echipajul de descarcerare al Detașamentului de Pompieri Ineu a fost solicitat să intervină în urma producerii unui accident rutier, pentru extragerea a două persoane blocate între fiarele contorsionate ale autoturismului.

Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 2 incendii, precum și în alte 2 situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Cele două incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână au fost înregistrate la deșeuri menajere și vegetație uscată, în localitățile Ineu și Arad. Incendiile au fost lichidate prompt de către pompierii militari arădeni, suprafețele de teren afectate fiind mai mici de 1500 metri pătrați.

Vă reamintim că arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu re

peziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Totodată, aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, soldate uneori cu pierderi de vieți omenești, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantități mari de fum.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine