Stire 05.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Arena „Francisc Neuman” va găzdui sâmbătă meciul dintre CFR Cluj şi Sepsi OSK, câştigătoarea urmând să-şi adjudece Supercupa României, stadionul din Vlaicu intrând astfel în circuitul naţional. De menţionat că va fi primul meci cu VAR din România.
„Acum un an, când am început demersurile pentru introducerea Arenei «Francisc Neuman» din Arad în circuitul național, unele dintre atuurile prezentate au fost frumuseţea şi calitatea stadionului, spiritul şi dragostea noastră, a arădenilor, pentru fotbal.
AM REUȘIT ÎMPREUNĂ SĂ REALIZĂM ACEST DEZIDERAT!
Vă invit cu entuziasm şi nerăbdare să sărbătorim la ARAD deschiderea sezonului fotbalistic 2022-2023 când, se vor întâlni campioana din acest sezon, CFR Cluj și câștigătoarea Cupei României, Sepsi OSK ”, transmite deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad.