Binele pe care trebuie să îl știm. Donațiile strânse în urma concertelor caritabile organizate de Arhiepiscopia Aradului pentru renovarea Secției de Psihiatrie de la Județean

Național 25.12.2019 0 comentarii

Prin purrtarea de grijă a Ierarhilor arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în Postul Nașterii Domnului au avut loc mai multe concerte caritabile în Arhiepiscopia Aradului, care au avut ca scop strângerea de fonduri pentru igienizarea și renovarea Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad. 

Asociația ”Dania”, aflată în parteneriat cu Spitalul Județean și sub oblăduirea Arhiepiscopiei Aradului, i-a îndemnat pe arădeni să nu rămână nepăsători, iar aceștia au răspuns apelului la finalul fiecărui concert susținut înaintea Nașterii Domnului. 

Astfel, conform datelor publicate pe site-ul Arhiepiscopiei, din donațiile credincioșilor prezenți la concerte s-au adunat următoarele sume de bani:

1. Concertul din 13 decembrie 2019, susținut de Grupul psaltic ”Chivotul” din Iași în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, suma de: 10.901 lei.

2. Concertul din 19 decembrie 2019, susținut de Corala Preoților din Arhiepiscopia Aradului în Cat... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine