Stire 16.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, ieri, în flagrant delict, trei bărbați din Bârzava, de 34, 42 și 57 de ani, în timp ce se deplasau într-un autoturism de teren pe un fond de vânătoare de pe raza localității Bătuța.
„Bărbații aveau asupra lor trei arme de vânătoare de diferite calibre și muniția aferentă, deținute legal, dar nu au putut prezenta autorizație de vânătoare eliberată de administratorul fondului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Fotografia are rol ilustratitiv; Foto: Getty Images
Sursa: ARQ