Informatii 19.02.2020 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, ieri, o acțiune pe raza localităților Avram Iancu, Vârfurile și Măgulicea, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind regimul armelor și munițiilor și vânătoarea.
Astfel, în jurul orei 22,30, pe un fond de vânătoare din zonă a fost depistat un autoturism de teren, în interiorul căruia se găseau patru bărbați, cu vârste între 34 – 44 de ani, aflați la braconaj.
La momentul interceptării de către polițiști, unul dintre aceștia lumina câmpurile din împrejurimi cu un proiector, pentru căutarea vânatului, iar asupra unui alt bărbat a fost găsită o armă de vânătoare calibru 223 și cinci cartușe cu capse nepercutate, de același calibru.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că niciunul dintre cei în cauză nu deținea autorizație de vânătoare, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Sursa: ARQ